Walther GSP

Walther GSP este un pistol semiautomat de competitie. GSP vine de la Gebrauchs Sport Pistole, adica Pistol pentru utilizare sportiva sau Pistol sportiv pentru utilizare standard.

Compania Walther a inceput sa produca pistoale pentru competitiile sportive incepand cu 1925 cand a introdus modelul Olympia. La acea data, singurul pistol sportiv dedicat competitiilor era Colt Woodsman din 1915. Modelul Olympia a mai avut modificari ulterioare pentru jocurile olimpice din 1932 si 1936.

Dupa razboi, compania Walther s-a reinfiintat in Ulm pentru ca fabrica originala din Zella-Mehlis a fost capturata de sovietici. Primele arme fabricate in noua locatie au aparut in 1950. In 1961 Walther a revenit pe piata pistoalelor pentru competitie cu Walther OSP – Olympische Schnellfeuer Pistole, adica Pistol pentru foc rapid olimpic. OSP era construit pentru proba olimpica de pistol viteza in calibru 22short.

In 1969 este introdus GSPul. Are aceeasi baza tehnica ca si OSP doar ca este fabricat initial in calibrul 22long rifle, iar ulterior din 1971 in calibrul 32 Smith&Wesson Long. Seamana foarte mult cu OSP, dar este un pic mai lung si mai greu.

Una din noutatile introduse de OSP si GSP, este plasarea incarcatorului in fata tragaciului. Acest concept a devenit foarte popular. Astazi pistolul cel mai folosit in probleme de tir la 25 metri este Pardini SP, care are aceeasi configuratie.

O alta noutate introdusa de modelul GSP este usurinta schimbarii calibrului din 22LR in 32 SW. Si aceasta functie a fost preluata de pistoalele sportive ce au aparut ulterior, si din nou mentionez Pardini, care se poate modifica din modelul SP in 22LR in modelul HP in 32SW usor – dar parca nu asa de usor ca GSPul.

GSP a suferit mai multe modificari pe parcursul timpului. 

  • Din 1970 s-a adaugat o maneta prin care se poate bloca inchizatorul in spate. 
  • Pana in 1977, exista o siguranta manuala in partea dreapta langa tragaci – siguranta care a fost eliminata apoi.
  • Dea lungul anilor, crosa ergonomica a suferit imbunatatiri succesive
  • Din 1988 s-a schimbat modulul tragaciului la unul cu 2 stagii
  • Recent, probabil in jurul anilor 2000, a fost introdus modelul GSP Expert care contine mai multe imbunatatiri, din care cea mai evidenta este un manson din jurul tevii ce contine greutati pentru atenuarea reculului.

Din punct de vedere constructiv, GSP este un pistol semiautomat, in sistem recul liber are inchizatorului – simple blowback si este actionat de un cocos – hammer fired.

Spre diferenta de majoritatea pistoalelor moderne, GSP nu are un manson care sa culiseze inainte-inapoi. Seamana mai degraba cu o pusca: teava este fixa in corpul armei care nu se misca, si in interiorul corpului este un inchizator care culiseaza. Operarea inchizatorului se face cu cele doua aripi de pe laterala corpului. La modelul in 22LR aripile sunt mai mici, iar la modelul in 32SW sunt mai mari. Inchizatorul se blocheaza in spate cu maneta din fata tragaciului. Nu ramane automat in spate dupa ultimul cartus.

Cum am zis mai intainte, incarcatorul se afla in fata garzii tragaciului iar butonul de eliberare a incarcatorului este tot in partea de jos, in spatele gurii de incarcare – chiar sub tragaci. Un incarcator contine maxim 5 cartuse, si cele de 22LR si cele de 32SW. Ambele au un buton pe margine pentru a ajuta la incarcare. Pentru a face incarcarea mai usoara, am printat 3D cate un speedloader. 

Numele complet este 32 Smith & Wesson Long Wadcutter. Wadcutter inseamna ca glontul este de forma cilindrica si este bagat complet in tub, ceea ce face ca lungimea totala a cartusului sa fie mai mica decat la un 32 SW Long normal la care glontul e asezat normal. In incarcator incape la fix cartusul wadcutter. Un cartus normal nu ar incapea.

In modul 22LR pistolul cantareste 1200 grame, si in modul 32SW e un pic mai greu la 1280 grame.

Un lucru care trebuie mentionat acum, cand ne uitam la forma si dimensiunile pistolului, este ca GSP, fiind un pistol de competitie, trebuie sa se conformeze cu specificatiile ISSF pentru competitiile de 25 metri. Astfel, el trebuie sa incapa intr-o cutie de 300 pe 150 pe 50 milimetri. Proiectul intial dateaza de dinainte de specificarea acestor restrictii, ceea ce face ca – din cauza lungimii tevii plus incarcatorul plus tragaciul sa nu ramana prea mult loc in cutie pentru crosa. De aceea este asa de mica si parca taiata in spate – ca sa incapa tot pistolul in cutia ISSF – si incape la fix, fara nici un milimetru de rezerva.

Alta restrictie care nu exista cand s-a facut proiectul initial, este sight radius – distanta intre intaltator si catare. Aceasta a fost fixata de ISSF la 220 milimetrii. Se vede pe OSP-ul original ca inaltatorul era in cel mai din spate punct al corpului. Dupa introducerea noilor reguli, el a trebuit mutat mai in fata, astfel incat pistolul sa se conformeze restrictiilor.

Si pe grautatea tragaciului exista restrictii. Pentru pistol viteza, pana in 2005, se accepta calibrul 22 short si o greutate a tragaciului foarte mica (nu stiu exact cat). Pentru pistol standard si sport greutatea era de 1000 grame, iar pentru pistol calibru mare era de 1360 grame. Din 2005 regulile s-au schimbat, si toate cele 4 discipline necesita acum o detenta de 1000 grame. Din aceasta cauza, majoritatea GSPurilor vechi in calibru 32S&W, care se foloseste la proba calibru mare, au un tragaci de 1360 grame.

Inaltatorul este reglabil pe verticala si pe orizontala din doua suruburi. Ambele suruburi sunt cu “click” – adica se misca in pasi ficsi. Placuta care contine scobitura de ochire se poate schimba. Din fabrica vine cu 3 placute care au scobituri de latimi diferite. 

Si catarea se poate modifica, prin desurubarea unui surub si inlocuit toata piesa cu alta de o alta grosime.

Acesta este modulul in calibrul 22LR. Pe pistol e montat cel de 32SW. Se vede ca un modulul contine aproape toate componentele pistolui. Defapt, fiecare modul este arma propriu zisa. Corpul pistolului este din aluminiu si nu este inseriat. 

Seriile si marcajele de acceptanta se gasesc pe laterala fiecarui modul. Se vede marcajul casei de testare Ulm si anul de fabricatie – 76, iar dedesubt este seria armei. Pe partea inferioara se mai gaseste o serie separata care e aplicata pe corp si pe teava.

Schimbarea intre cele doua module se face foarte simplu si rapid: se apasa acest mic arc de siguranta si se ridica maneta. Apoi se apasa pe partea din spate in zona striata, si corpul culiseaza inainte. Atata tot. Noul modul se instaleaza prin operatia inversa. 

Pentru curatare este nevoie de demontare partiala care se face cu ajutorul uni surub inclinat de sub teava. Se foloseste o cheie inbus standard si se scoate teava din cateva invartituri. Teava e toata piesa masiva din otel. Nu exista o teava interioara. 

Pentru scoaterea inchizatorului ar trebui scos acum pana care are cele 2 aripi de incarcare. La modulul de 22, pana se scoate prin apasarea unui buton mic si tragerea intr-o parte. Faza nasoala e ca butonelul are un mic arc in spate si cand pana iese din corp, si butonul si arcul zboara. Ultima data mi-a luat 2 zile sa gasesc arcul. Din ce am vazut pe net, la modelele mai noi, acest buton e captiv si nu mai sare afara.

La modulul de 32, pentru scoaterea penei mai intai ar trebui desfacuta una din aripile laterale prin desurubarea unuia din suruburi. Am incercat cu toate sculele… nu reusesc sa misc nici unul din suruburi.

Oricum, pana acuma am reusit sa curat arma fara sa scot inchizatorul, si oricum, nu se depune prea multa calamina.

Frema pistolului contine doar crosa si modulul tragaci. Crosa se da jos foarte usor, din cele doua suruburi laterale. 

Iar modulul tragaci se da jos si mai usor…se invarteste un cap de surub o jumatate de tura. Si apoi se ridica tragand de cocos. Foarte simplu.

Am mai multe module de tragaci. Cel original are detenta la 1360 grame. Am mai luat unul fara sa fiu atent la descriere…si are tot 1360 grame. Apoi am mai luat inca unul de 1000 grame. Toate 3 sunt cu un singur stagiu – adica tragaciul nu se misca deloc pana la declansare. Modulele astea vechi single stage se dau cu 15-20 euro pe egun.

Alt modul interesant e cel de antrenament. Cocosul e doar o tabla si nu poate apasa cuiul percutor. Dar.. odata armat, se poate apasa de 5 ori consecutiv. E foarte util pentru dry-fire la probele de 25 metri, care toate presupun tragerea de 5 focuri intr-o serie. Fara acest tragaci, doar primul foc are detenta reala, celelalte is doar simulari de apasare.

Si ultimul modul de tragaci e unul modern, in 2 stagii. Acesta a fost mult mai scump – 130 euro pe egun, de nou e 370 euro. A venit setat la 1360 grame, dar se poate modifica greutatea fiecarui stagiu din doua suruburi si l-am adus la 1000 grame.

Walther GSP, in anii 70 si 80, a dominat competitiile sportive de tir impreuna cu fratele OSP. Ramane si astazi un pistol precis si foarte fiabil – accepta cam orice munitie si functioneaza chiar daca nu e curatat dupa fiecare sesiune de tragere. Am tras cu mai multe tipuri de 22LR si nu s-a blocat niciodata.

Dar este un model oarecum depasit moral si nu mai apare in nici o competitie internationala. Fata de pistoalele moderne, e mai mare si mai greu. Totusi, exista un numar foarte mare pe piata din germania, ceea ce il face foarte ieftin. Un ansamblu GSP 22/32 se vinde acolo cam cu 300-400 euro. Un GSP Expert nou cu ambele calibre e cam 2800 euro, iar un Pardini SP+HP e 3300 euro. Deci pentru cineva care vrea sa inceapa tirul la 25 metri cu ambele calibre, un GSP vechi e cam singura solutie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Website Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: