Feinwerkbau P8X este un pistol cu aer comprimat de competitie. Productia a inceput in 2016 si continua si astazi in Oberndorf, Germania la firma Feinwerkbau Westinger & Altenburger GmbH. Este un pistol high-end, adica dedicat celor mai inalte niveluri de competitie, aparand si in finala probei de 10m aer comprimat femei de la olimpiada Tokyo 2020. Deocamdata nu este asa de popular ca pistoalele Steyr si Morini, dar castiga teren mai ales printre competitorii mai tineri, asa ca peste cativa ani s-ar putea sa apara mai des in finalele de cupe si campionate mondiale.
P8X este ultimul in lista de modele de pistoale cu aer produse de Feinwerkbau, o lista care incepe in 1965 cu modelul 65, 80 si 90 care erau pe arc, apoi continua cu modelele 100, 102 si 103 care erau SSP, modelele C10, C20, C25 pe CO2 si la final modelele P30, P34, P40, P44 si P8X care sunt PCPuri.

Aceasta este si evolutia tehnologiei pistoalelor cu aer: mai intai cele cu arc in care aerul era impins de un piston cu arc, apoi SSP adica Single Stroke Pneumatic in care aerul era comprimat manual cu un levier, apoi CO2 in care gazul folosit era dioxidul de carbon comprimat intr-o butelie iar la final tehnologia actuala PCP, adica Pre Charged Pneumatic in care gazul folosit este aerul care este comprimat intr-o butelie.
Butelia folosita de P8X contine 97 centimetri cubi de aer comprimat la 200 bari. Aceasta capacitate ajunge pentru circa 160-170 de focuri in care presiunea scade de la maximul de 200 de bari, la 100 de bari. Pe manometrul inclus in butelie, se vede ca 200 e presiunea maxima, iar 80 e presiunea minima. Am testat aceasta informatie si, pornind de la 200 bari, am tras 165 de focuri iar la final presiunea era un pic peste 100. Producatorul spune in manual ca dupa ce acul trece de linia de la 100 bari, se mai pot trage 30 de focuri.

Pistol are un regulator de presiune cu saibe de tip Belleville, deci cantitatea de aer eliberata pana la presiunea minima a regulatorului de 80 de bari, este constanta. Ceea ce face ca viteza proiectilului intre 200 si 80 bari sa fie constanta – lucru foarte important pentru precizie. Dupa ce presiunea scade sub 80 si acul iese din zona verde, viteza proiectilului scade si deci nu va mai lovi in acelasi loc.
Viteza reglata din fabrica este 151-152 m/s
Butelia cu aer comprimat se poate umple cu o pompa speciala, dintr-o butelie de scafandru sau cu un compresor. Nici una din optiuni nu e foarte usoara sau ieftina. Pompa costa cam 175-300 euro, o butelie de scafandru SCUBA e tot cam 200 euro, dar apoi trebuie gasit un atelier de scufundari unde sa se umple, care si aia costa, iar un compresor care duce pana la 200 bari costa 700-1000 euro. Eu am ales varianta pompa de mana.

Dupa cum spuneam, P8X e un pistol de competitie, si deci se conformeaza cu regulamentul ISSF pentru disciplina pistol aer comprimat 10 metri:
- Are capacitatea de doar un singur foc odata – adica trebuie reincarcat dupa fiecare foc
- Calibrul este 4,5 milimetri
- Foloseste ca munitie peleti de plumb de tip wadcutter – adica cu varf plat
- Greutatea pistolului este de sub 1,5 kg – care este maximul admis. Mai precis are 995 grame.
- Greutatea tragaciului este de peste minimul admis de 500 grame. Dar cu foarte putin.
- Lungimea totala este de 415 mm
- Inaltimea totala este de 145 mm
- Lungimea tevii este de 218 mm
Operarea este foarte simpla. Are in lateral o maneta de actionare a inchizatorului si de armare. Se trage de maneta in spate pana face click – acel click e armarea. Se pune peletul in canal, apoi se impinge maneta in fata care face ca inchizatorul sa impinga peletul pe teava.
Pistolul are o balansare foarte buna, chiar in fata tragaciului. Dar pentru cei care prefera un pic mai mare greutate la gura tevii, producatorul ofera 2 seturi de cate 2 greutati de 15 grame fiecare. Ele se monteaza pe o sina – se introduc prin partea din spate, se muta in pozitia dorita si apoi se fixeaza cu un surub.
Tragaciul este punctul forte al acestui model, desi este mecanic. Este deosebit de fin si precis. Unii zic ca rivalizeaza cu tragaciurile eletronice de la alti producatori. Ca orice tragaci de competitie, este in doua stagii: primul stagiu are cam 400 grame, apoi este un prag foarte clar care e stagiul al doilea. Pentru a invinge acest prag sunt necesare alte 110-120 grame forta. Pistolul face click dar tragaciul nu se misca. Asta inseamna un tragaci bun.
Bineinteles, toti parametrii tragaciului sunt reglabili. Se poate regla:
- Pozitia lamelei tragaciului in toate 3 dimensiunile – adica sus-jos, stanga-dreapta si rotit, fiind angrenata de o bila.
- Lamela tragaciului se poate de asemenea muta cu totul in sus sau in jos, sau inainte-inapoi
- Greutatea primului stagiu – cu surubul F1
- Greutatea celui de al doilea stagiu – cu surubul F2
- Lungimea cursei primului stagiu – cu surubul S1
- Cursa celui de al doilea stagiu
- Suprafata de angajare a tragaciului
Oricum, tragaciul vine perfect configurat din fabrica, si daca pozitionarea e cat de cat ok pentru mana tragatorului, nu ar trebui umblat la reglajele de greutate.
Pistolul ofera si functia de tras in sec – adica dryfire – ca orice pistol de competitie. Acesta functie este indispensabila pentru antrenamente. Mecanismul este actionat de o bara transversala. Daca e in stanga cu punctul alb vizibil, atunci sistemul de dryfire e angajat. Daca bara e in dreapta cu punctul rosu vizibil, atunci sistemul e dezactivat si se poate executa foc.
Sistemul de ochire este de cea mai inalta calitate si este super reglabil. Cuiul catarii, care vine din fabrica de grosimea de 4,2mm – dupa cum este inscriptionat pe el – se poate schimba cu alte cuie de alte grosimi. El poate fi mutat inainte si inapoi pe aceasta sina, si de asemenea poate fi aplecat intr-o parte sau alta cu doua suruburi laterale.

Inaltatorul din spate este de asemenea reglabil. Se poate muta cu totul inainte sau inapoi, sau se poate si el apleca cu doua suruburi oblice. Foita inaltatorului se poate ridica sau cobori pentru reglarea focului cu cele doua suruburi mari de mana (deci nu e necesara o surubelnita pe linia de tragere pentru reglaj). Daca loviturile pe tinta sunt prea sus, se invarte spre H. Daca loviturile sunt prea in dreapta, se invarte spre R. Si invers. Aceste 2 suruburi au click – adica suruburile se invart in cantitati discrete. Un click inseamna 2mm deviatie pe tinta de la 10 metri.
Foitei inaltatorului i se mai poate regla latimea scobiturii din surubul lateral pe o plaja foarte larga – intre 2,2mm si 7,5mm. Si adancimea scobiturii se poate modifica din surubul central, intre 1,8mm si 3,2mm. Practic se poate modifica orice la sistemul de ochire.
Si crosa, sau grip-ul, este foarte reglabila la acel model. Este anatomica pentru a se potrivi perfect manii tragatorului, este dintr-o singura bucata si este fabricata din lemn de nuc.
Din fabrica se poate comanda cu diferite marimi: XS, S, M, L, XL atat pentru dreptaci cat si pentru stangaci. In plus, marimea se poate ajusta prin ridicarea sau coborarea suportului de palma care are o cursa de 1cm.
Pe langa marime, si pozitia crosei se poate modifica. Se poate inclina inainte-inapoi sau stanga-dreapta si se poate roti stanga-dreapta cu 3 grade. Toate aceste modificari se pot face fara a demonta crosa de pe pistol. Suruburile de ajustare sunt accesibile direct prin niste gauri.
P8X, ca aproape toate pistoalele de top, are 3 sisteme de control al reculului.
- Absorber: este un mic piston mecanic in spatele tragaciului. Cand se armeaza pistolul, acest piston este adus in fata. Cand se apasa tragaciul, o parte din aerul comprimat este deviat din canalul care duce spre teava si proiectil, catre acest piston. Astfel, in acelasi timp cand alicea se deplaseaza pe teava inainte spre tinta, acest mic piston se deplaseaza spre inapoi, balansand masele.
- Compensator: este un con aflat in fata gurii tevii. Acesta deviaza fluxul de aer in lateral si in sus, astfel incat aerul sa nu creeze turbulente in spatele peletului si sa-l destabilizeze.
- Stabilizator: sunt 3 gauri din partea de sus a tevii. O parte a aerului scapa pe aici si contra-balanseaza miscarea inspre in sus a pistolului ca urmare a reculului.
Desi un pistol cu aer comprimat nu are cine stie ce recul, cu aceste dispozitive el nu mai are chiar nici un fel de recul. Chiar nu se misca deloc cand tragi. Parca ai trage in sec.
Pe langa pistol, in cutie a venit cu o valiza de plastic mare, 1 tub de aer de rezerva, un adaptor pentru incarcarea aerului (invelit intr-o plasa de plastic pentru protejarea filetului) si o cutie cu scule. Plus manualul, cardul cu focurile de test si un sticker cu logo-ul firmei.

Feinwerkbau P8X este un pistol modern, relativ recent lansat pe piata care incepe sa isi faca simtita prezenta in competitiile internationale. Este deosebit de reglabil si cu un tragaci mecanic foarte bun. Pentru cei care prefera sa nu se lege la cap cu un tragaci electronic, eu zic ca P8X este alegerea cea mai buna.
Articole similare:
– Prezentare pistol: Feinwerkbau 100
– Prezentare pistol: Artemis CP1-M (part 1)
– Cum devin “Sportiv Tir Categoria I”
– Legea 295/2004: cine ce ARME DE FOC are voie sa detina in Romania
Leave a Reply